Magazin online de echipamente multifunctionale

Aclimatizarea s-a facut urcand pana la o tabara superioara unde s-au lasat si proviziile (tabara care este la aprox 500-750 m diferenta de nivel). Dupa care s-au intors in tabara de mai jos, unde au dormit. A fost un du-te vino intre tabere pentru a ajuta organismul sa se obisnuiasca cu lipsa de oxigen.

4 zile in tabara de baza si cate 2 in fiecare din cele 3 tabere superioare. Urmand ca in ultima tabara sa astepte “fereastra” de vreme buna, pentru a putea urca pe varf.

Pe 17 ianuarie baietii au ajuns in tabara de baza. Dupa controalele medicale obligatorii (puls, tensiune si oxigen in sange), trecute cu bine, au inceput procesul de aclimatizare.
Spre tabara 1, conform planului.
In teorie parea simplu...

“Tot respectul pentru condor, iar daca nu ne-ar fi mancat proviziile pe care le-am adus in tabara 2, transformand expeditia intr-o lupta pentru supravietuire la peste 6000 m, mi-ar fi fost chiar simpatic.
Aerul oricum era foarte rarefiat la 6-7000 m, daca nu te hranesti suficient, sansele de a urca scad simtitor.”
Condorul zboara si la 6000 m, tabara 2 chiar se numeste Nido de Condores (Cuibul Condorilor).
Un ranger montan ne povestea ca s-au mai intamplat cazuri in care condorii sa atace proviziile.

Din tabara 2, adica de la 5500 m, lipsa oxigenului se simtea puternic. Dureri puternice de cap, iar noaptea te trezeai cu senzatia ca nu ai aer.

Tabara 3 este la 6000 m. De acolo incepea partea cea mai dificila a expeditiei.
Aproape toata pregatirea, efortul, le faci pentru aceasta zi.
Plecarea spre varf a inceput la ora 5 AM.
Fiecare pas era chinuitor, cauti sa tragi aer cat mai mult si simti ca nu poti. 5 pasi si te opresti gafaind. Temperatura resimtita este de -25, dar frigul nici nu mai conteaza...
In ziua de varf si cea precedenta, au fost evacuati mai multi de pe munte, cu diverse probleme medicale.
Cand intalnesti oameni ce nu mai pot urca pentru ca nu isi mai pot coordona miscarile din cauza lipsei de oxigen, te demoralizeaza si te intrebi daca vei fi si tu unul dintre ei.
Dar continui. Pas cu pas.

“La 6700 m, e un alt pas psihologic pentru ca vezi varful foarte aproape si fiecare metru in plus e foarte dificil. Si mai ai DOAR 3 ore pana pe varf.
E o lupta interioara, nu cu muntele. Esti din ce in ce mai aproape de ce ti-ai dorit”

Stuart Vines relata in 1897 cand a urcat varful pentru a doua oara: “...Pacificul strălucea albastru sub soarele de după-amiază, devenind acum roșu. Totul parea acum atat de aproape...”